Plachie de praz

 

 

Prazul este o leguma delicioasa, sint sigura ca multi dintre voi stiti asta deja. In Banat insa nu se prea foloseste dar eu l-am adoptat cu bucurie inca de la inceputul blogului meu: Praz decorativ.

Acum il gatesc ori de cate ori am ocazia, si mereu raman uimita de cat de gustos este. O dovada clara aveti aici, la prazul iahnie, care-a primit numai cuvinte de lauda :)

Astazi il vom servi la cuptor sub forma de plachie. Plachie de praz!!!

 

Ingrediente:

– 1 kg. praz

– 2 cepe

– 5 rosii mari sau 3 linguri pasta de rosii

– 100 ml. ulei

– 1 pahar cu apa (150 ml.)

– 5-6 catei de usturoi

– 1 legatura patrunjel

– sare, piper

 

Mod de preparare:

Ceapa si prazul se curata, se taie felii si se inabusa in ulei. Se adauga rosiile decojite si taiate felii sau pasta de rosii, sare si piper dupa gust, apa si se mai lasa pe foc cca. 10 minute, amestecand din cand in cand.

Se toarna compozitia intr-un un vas termorezistent ( un vas jena) si se da la cuptor, la foc potrivit (180 grade C) timp de 20 de minute.  Se adauga apoi usturoiul trecut prin presa si verdeata tocata si se mai lasa inca 20 de minute sau pana cand mancarea scade.

Se poate servi si fierbinte si rece. E la fel de gustoasa. Mai ales daca o acompaniati cu o portie de cartofi fierti sau mamaliga.

Source: http://www.laurasava.ro/

Supa greceasca de legume

 

 

Cat de ciudata e viata. Acum exact o saptamana, cam pe la ora asta, tati meu drag intra in operatie, iar gandurile mele erau departe. Astazi am aflat ca-l lasa deja acasa. Ciudata dar frumoasa tare viata, mai ales cand se intampla o minune. Va aduc, in asteptarea lui, o supa de legume, greceasca, culeasa din cartea pe care mi-am cumparat-o in Grecia, la poalele Sfantului Munte. De-acum voi gati mai multe retete in felul asta, adica fara prajeli sau faina ori carne grasa. Pentru tati. Ca sa-i mai povesteasca lui Bogdi cum le transforma, la ora lui de geografie, pe fetitele care aveau codite, in comete…

 

Ingrediente:

– 3 cartofi de marime medie

– 1 ceapa

– 3 morcovi marime medie

– 1 ramura telina sau 1/2 gulie

– 3 dovlecei mici

– 50 ml. ulei

– 2 litri apa

– sucul unei lamai

– 3 rosii mari, proaspete sau 1 cutie rosii in bulion

– sare, piper

 

Mod de preparare:

Se spala si se curata legumele. Dovleceii se taie cubulete, ceapa si telina, ori gulia, se maruntesc cu cutitul sau la robotul de bucatarie. Rosiile se decojesc (plonjati-le in apa clocotita pentru a se putea decoji usor) si se taie in cuburi. Se pun toate legumele in apa, se adauga uleiul, sare si piper dupa gust si se lasa sa fiarba, cu capac, pana se inmoaie.

Dupa ce au fiert, se ia supa de pe foc si se adauga zeama de lamaie. Se poate orna cu frunze de patrunjel tocate sau marar.

Usoara si gustoasa!!!

Source: http://www.laurasava.ro/

Varza dulce la cuptor

 

 

Dragilor, postul Craciunului incepe peste fix 5 zile :P, asa ca am inceput sa ma gandesc mai mult la retete de post si meniuri de post cat mai variate. Nu ii voi uita insa nici pe cei care nu tin post, si nici pe cei care incep deja sa isi planifice lista cu bunatati de sarbatori :)

Deocamdata va invit la o farfurie de varza dulce la cuptor, aromata si satioasa!!!!!!!

 

Ingrediente:

– 1 varza dulce potrivita (cca. 1 kg.)

– 1 lingura (rasa) sare grunjoasa

– 4-5 linguri ulei

– 2 cepe uscate sau 3 cepe verzi

– 2-3 catei usturoi

– 1 ardei gras

– 6-8 boabe de piper

– 1 lingurita zahar (optional)

– 4 rosii potrivite sau bulion

– 1 lingurita boia dulce

– o legatura marar proaspat

– 1 foaie de dafin sau cimbru

 

Mod de preparare:

Se taie varza fideluta (dupa ce s-a scos cotorul), se sareaza si se framanta bine cu mainile pana se inmoaie. Nu ca la cozonac, ci mai degraba in joaca si nu mai mult de 1 minut :P

Ceapa se toaca marunt (daca folositi ceapa verde, taiati-o in inele subtiri). Se stoarce varza si se amesteca cu ceapa.

Se toarna apoi amestecul intr-o tava incapatoare impreuna cu usturoiul trecut prin presa, ardeiul taiat in 4 sau 8 bucati (se va “topi” intr-un final, deci nu prea are importanta cum il taiati) si rosiile taiate rondele sau cubulete, cum doriti…

Se adauga 1 lingurita de zahar (puteti omite zaharul) si piper (nu neaparat boabe), precum si o ramurica de cimbru uscat sau o foaia de dafin, care merge de minune cu varza acra dar si cu varza dulce s-a imprietenit usor (ei, imi place mie dafinul tare, de-aia l-am pus :D). Se pune un pic de apa (jumate de cana), un pic de boia si mararul tocat si se amesteca totul foarte bine.

Se da la cuptor timp de aproximativ o ora sau pana cand se inmoaie varza si in bucatarie miroase innebunitor!!!! :P

Daca e nevoie, adaugati o jumatate de cescuta cu apa (daca vedeti ca scade prea mult). Desigur, pana ajungeti sa savurati bunatatea trebuie sa mai scoateti tava din cuptor si sa amestecati sarguincios. Nu va temeti, veti fi rasplatiti pentru munca depusa!!!!!!!!!!!! ;)

E o mancarica nemaipomenit de gustoasa, chiar si asa de post. Cu varianta cealalta, cu carnita, voi reveni cat de curand, desi e foarte simplu de facut: inainte de toate caliti putin carnea (de porc), adaugati ceapa, varza, si-apoi dati la cuptor, etc…la fel ca si mai sus.

Sa aveti pofta!!!!!!!!

Source: http://www.laurasava.ro/

Bors de conopida

Dragii mei, ne apropiem cu repeziciune de Sfanta Sarbatoare a Pastelui, asa ca va prezint si eu, putin bulversata de trecerea nemiloasa a timpului :P, ultimele retete de post pe care le-am facut cu gandul la voi, cei care ati postit alaturi de mine :)
De-acum incolo ma voi concentra mai mult asupra retetelor de Pasti (desi am destule deja pe blog :D). V-am schimbat si antetul in sensul asta, “vizitati-l” cu incredere :))
…in alta ordine de idei, acest bors de conopida este foarte gustos si sper sa va placa mult!!!!

Ingrediente:

– 1 conopida medie
– 1 ceapa
– 1/4 varza mica
– 1 ardei gras
– 2, 3 cartofi
– 5, 6 linguri ulei
– 2-3 rosii
-1 legatura marar sau patrunjel
– 200-250 ml. bors (o cana)
– sare, piper

Mod de preparare:
Se desface conopida in buchetele; se spala bine, se lasa la scurs.
Se infierbanta uleiul; se toaca si caleste ceapa. Se adauga ardeiul si cartofii taiati cubulete, varza fideluta. Legumele se calesc cateva minute, dupa care se acopera cu apa (cca. 3 litri, n-am mai masurat :P).
Ciorba se pune la fiert impreuna cu sare, si piper, dupa gust.
Dupa aproximativ 20 de minute, se adauga buchetelele de conopida; se lasa sa fiarba in continuare 15 minute, la foc mic, cu capac.
Rosiile (decojite in prealabil) se toaca marunt si se adauga la ciorba. Se mai lasa pe foc cateva minute, dupa care se se adauga borsul, pus din timp intr-o oala separata sa fiarba (sa dea in clocot de cateva ori).
Se presara verdeata tocata marunt; se potriveste de sare si se serveste, fierbinte :P
Foarte gustos si hranitor!!!

P.S. Puteti servi acest bors cu crutoane de paine, prajite in putin ulei de masline (in care ati adaugat 1, 2 catei de usturoi intregi) iar cei care nu tin post pot pune deasupra putina branza rasa ;)

Source: http://www.laurasava.ro/

File de peste umplut

Dragilor, astazi este o mare sarbatoare, si zi cu dezlegare la peste, asa ca am faurit rapid niste fileuri de peste umplute cu legume, absolut delicioase!!!!!!!!!!!
Noi le-am savurat cu multa lamaie, si nu asa mult vin :D

Ingrediente pentru 4 portii:

– 8 fileuri de peste (peste congelat sau proaspat)
– 4-5 linguri ulei de masline
– 1 fir de praz sau o ceapa potrivita
– 1 ardei gras (rosu)
– 1 morcov
– 2 rosii
– 1 lingura mare cu pesmet
– 1 legatura marar sau patrunjel
– 1 lamaie
– sare, piper

Mod de preparare:
Toaca marunt partea alba a prazului sau ceapa, iar ardeiul si rosiile (decojite) taie-le cubulete. Da morcovul pe razatoare. Eu le-am varat pe toate in blender :P
Incinge uleiul si caleste legumele timp de aproximativ 5 minute; adauga sare, piper si verdeata tocata, dupa care stinge focul. Presara pesmetul ca sa se ingroase putin compozitia.
Dupa ce s-a racit, pune pe 4 fieluri umplutura de legume, apoi celelalte bucati de peste deasupra si prinde-le cu scobitori in capat si pe lateral.
Aseaza “portofelele” de peste in tava cuptorului, tapetata cu hartie de copt si stropeste-le cu ulei si zeama de lamaie. Pune sare si piper si da la cuptor pentru cca. 25 de minute, la foc potrivit.

P.S. Puteti adauga in umplutura si ciuperci proaspete, taiate lamele ;)

Source: http://www.laurasava.ro/

Mazare de post

…si iata si reteta de mazare de post promisa la piureul de cartofi, pufos si neasteptat de gustos :P
Mancarica de mazare “clasica”, cu un pic de rantas si un carnacior langa o vom savura dupa post, evident, dar si varianta asta, mai de vara, e nemaipomenita!!! :)

Ingrediente:

– 1 kg. mazare proaspata, din congelator sau din conserva :P
– 1 ceasca jumatate ulei
– 1 ceapa mare, taiata marunt
– 1 morcov
– 3-4 rosii
– 1 legatura marar
– sare, piper

Mod de preparare:
Se calesc in ulei ceapa si morcovul taiat rondele. Se adauga apa si mazarea.
Daca se foloseste mazare proaspata, sau din congelator, se acopera cu apa astfel incat sa fiarba bine zarzavatul. In cazul in care se foloseste mazare din conserva, e nevoie de mai putina apa, mazarea fierbandu-se mai repede.

Cand mazarea este bine fiarta (se fierbe cu capac), se adauga rosiile maruntite la robot sau taiate cubulete, sare si piper dupa gust (eu piper nu pun de obicei). Se mai lasa cateva minute la dinstuit si se adauga mararul tocat fin. Gustoooos tare!!! :P

P.S. Puteti lasa mancarica la consitenta dorita, punand mai multa sau mai putina apa, iar daca boabele de mazare raman indiferente :P, le puteti pasa, cum am facut aici: Pasta de fasole verde. Veti obtine o minunatie de pasta!!!!!!!!!!!

Source: http://www.laurasava.ro/